Noaptea seamănă cu un ascensor în care s-a stins poetul.

Jury Schevchuk



Mă-ncui pe dinăuntru, deschid geamul și-ascult
liniștea de afară.
Ca pe o rugăciune a unui nimeni.



E o tăcere atât de adâncă în jur,
că aud
în pieptul meu cum
singurătatea erupe,
dureros,
ca un dinte de minte.



Aștept.
Aștept să mi se-ntâmple ceva
în cartierul acesta plin de
spitale, biserici și cimitire
în care
nu se întâmplă niciodată
nimic.



Aștept să treacă timpul
mai repede, dar,
pe un asemenea frig,
orele cad în palmele mele asemeni
păsărilor împușcate
la picioarele unui vânător



și eu stau și ascult mai departe
singurătatea crescând în pieptul meu
cu fiecare bătaie de inimă,
în timp ce contemplu cum
din întuneric se-nalță un vârf
de aisberg către
stelele negre,
umbrele nimănui.



E o tăcere atât de adâncă, încât
faptul că are să se întâmple ceva,
nu mai miră pe nimeni.



Mă-ncui.


http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=4Q6r0FmZSv4

23.01.2013;
12:09