Era o pădure, așa, de poveste,
În care, de-odată, se-ntinse o veste:
Exact ca la oameni, la clubul din sat,
Se face-n poiană un bal – dar, mascat.

Cu măști dichisite și varii costume,
Bufet suedez, bere, mici și legume.
Ca totul să-apară-n lumină și clar,
Au pus licurici într-un vechi felinar.

Vulpița-a venit cu-o fustiță cu pene
Și-un cioc de puicuță, extensii la gene,
Mistrețu,-n vestonu-ncheiat la un bumb,
Părea un cocean viguros de porumb.

Își puse-un costum de pilot, Martinică,
Pe talpa lui plată, călca fără frică.
Un iepure-și trase o blană de lup
Umplută cu vată – s-aducă la trup,

Iar lupu-autentic, având chiar o droaie,
Luă din dulap o blăniță de oaie
Și cred că-nțelegeți, din ce-am povestit,
La bal, fitecine-a venit travestit.

Oița, pe lup, îl sorbea din privire,
În brațe-l strângea, cu-o pornire din fire,
Iar lupul – cu vată, sub blană, umflat –
Ce forță e-n oaie, pe dat’ a aflat.

Mâncară, băură, dansară pe rupte,
Da-n zori, lupul nostru, cu oasele supte
Sfârși, la oiță în burtă, tranșat;
Doar vata, se pare, din el a scăpat.

Ne spune morala, în versuri vioaie,
Cum lupul sfârșește mâncat de o oaie.

Calimero