Azi nu mai vezi iubite, primăveri în mine...
Nu-mi vezi sufletul trist, rănit, cum stă pe vine?
N-auzi colțul foșnind, cum dornic vrea să iasă,
Nu simți că-i primăvară să te întorci acasă?

Nu vezi cum râde vremea în voaluri de smarald?
În suflet am fiori, e rece, apoi cald;
Ia uite și cocorii se-ntorc la cuibul lor!
Tu ai uitat de mine? Și tu ai cuibușor...

Când ochii-ți răscolesc azurul limpezit,
Nu vezi doi ochi albaștri, ce-atât te-au mai privit
Cu dragoste curată, cu patimă, blândețe,
Nu vrei să-i mai privești, doar să le dai binețe?

Când jucăuș zefirul, mireasmă îți aduce,
Nu-ți amintești de mine, de mirosul meu dulce,
În care te-mbătai în nopțile târzii,
Și m-ai fi degustat minute, mii și mii.

Cât să mai plângă cerul cu inima-mi odată?
Cât să mai strâng la piept cămașa ta uitată?
Cât să mai rabde dorul? Și lui îi este dor!
De n-ai veni la timp, simt c-o pieri de dor.