copilul acela n-a crescut niarne
se mai joacă încă șotron
în pătrățele de liniște
dând cu piatra în fiecare
disecând inocența de atunci cu cioburile maturității de acum
tencuind adezivul realității pe pedestalul de vise
de câte ori începeam jocul
aripile zborului spre victorie se deschideau
îngrămădind din inerție pașii spre ea
julindu-mi coatele și genunchii
ridicându-mă la timp să parez înfrângerea
astăzi niarne când se deschid aripile
inerția m-azvârle-n haosul aerului nesătul de ambiguitate
partenerul de joc driblează faultează aruncă cu piatra
în locul cel mai vulnerabil
nu-i poți intui viteza avântului
fluturându-ți ca pe un steguleț zâmbetul
ascunzându-te după el ca-n propra-ți moarte
copilului aceluia niarne îi năpârlește inocența
impregnându-i-se-n carnea albă
vinișoare mici de venin otrăvindu-i aminitirea jocului
deceurile-i rămân până la epuizare enigme
ale unui prag de netrecut

narne=apelativ adresat sinelui

9 iulie 2014