agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1829 .



elegie 01
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-07-19  |     | 



e vara în toi mă clatin ca o femeie
în care oamenii nu au văzut niciodată femeia
ei spuneau că ei sunt brutus eu că nu sunt cezar
ecce mulier
s-a crăpat cerul de vară nu vor fi cutremure sau războaie
e bine e călduț și domol
lucrurile nu cad de-a valma spre centrul pământului
nici ochii îndrăgostiților nici gelozia care îi pândește
fiindcă sunt fericiți
nici iubirea față de aproape fiindcă e invidiată

*
cântă cobzar pentru fata din căsuța albă
aici am voie să fiu eu însămi
ceilalți nu sunt sinceri mai ales când o femeie singură
trăiește ca într-un compartiment de tren
urcă și coboară odată cu luna
aș putea să o prind în coșul de pâine să tai câte o felie
dar nu simt nicio poftă
sunt prea simplă fără secrete
toată viața am îmbătrânit în rochie de bal cu corset
cântam la o fereastră stă cineva noaptea se lasă în mahala
mă rugam îngerului să mă facă tare

*
câte dorinți pot pretinde că am
când niciodată nu mi-am dorit ceva cu adevărat
era mereu altceva mai important mai dureros
mai aproape de mine cea fără de început sau sfârșit
ceva care era să fie
tu ești fratele meu tu ești sora mea eu sunt cea care trage zăvorul porții
chiar dacă grădina e părăsită
lucrurile trebuie să stea la locul lor legile trebuie respectate
gardurile să se țină pe picioare

*
voi cumpăra bilete de papagal să câștig vreun vis
dacă zodia mea e norocoasă
dacă s-au învârtit destule comete în jurul pământului
să iasă și pentru mine ceva la marea loterie
să nu mor ca un soldat
nu sunt nici bărbat nici grădinar să îmi cultiv visele
nici călugăr să cânt slavă domnului
ecce mulier doamne
la mijloc mă doare cel mai tare în sus sau în jos am înghețat
cât să poți trece cu piciorul peste mine fără să mă sparg

*
am plecat aiurea într-o altă lume
niciodată nu voi fi acasă și niciodată nu voi pleca de tot
sunt mireasa unei umbre și nu știu a cui

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!