Primul răgaz nocturn
de dinaintea ultimei
zile de sesiune
în căminul șapte
la etajul doi
stăm în fața ferestrei
cu spatele la întuneric
stăm și ne fumăm pe tăcute
țigările nu avem nimic
să ne spunem nu avem
nimic în comun nimic
altceva decât un perete
și faptul că suntem străini
la fel de echidistanți
unul față de celălalt
cum fiecare dintre noi
este față de patria lui.
Cu țigările aprinse și
cu luminile stinse
stăm în fața ferestrei
și ne fumăm pe tăcute
fără motivul insomniilor
noastre ascultându-i pe
colegii beți cum răcnesc
în barul de peste drum:
„Noi suntem români
noi suntem români ...”
Da, spuse
la un moment dat
străinul de-alături
voi sunteți români
apoi își aruncase
chiștocul și
închisese cu
zgomot fereastra.

08.10.2014;
18:41