Mi-ar plăcea să-mi arăți Bucureștiul noaptea, încet, pas cu pas, să nu ne grăbim
Să nu ne sune nimeni, iubirea să ne dea ocol ca un roi de cuvinte, din mine vor
Ieși vietăți ciudate, femei pe care nu le cunoșteam și te vor minți că repar scara
Lui Iacob, că bat cuie în palme, că în urma ta voi avea grijă de sufletul tău și voi
Acoperi oglinzile de sare, brusc voi începe să miros a plantă vindecătoare
Câinii se vor ține după noi, la fel și oamenii singuri, copiii vor veni în șir indian
Cu pamele deschise unul câte unul să le desenăm păsări care zboară prin corpul lor
Mă vei mângâia acolo în plină stradă, mâinile tale vor trece peste mine
Ca niște brazde adânci și pielea va trosni ca un lac înghețat să-ți facă loc
Va fi atât de frumos încât toți oamenii se vor trezi din somn și vor deschide
Geamurile și vor striga: veniți și la noi, veniți și la noi, poftiți la masă, și toată
Povestea asta va aburi ca o copilărie caldă, dimineața voi ieși din tine ca un bob
Germinat, lumina va pârâi ca o pădure deasă sub pașii noștri care se duc, se duc
Mai mult spre străzile din noi