lumea pare prinsă într-o centrifugă
pe strada Lipscani pictorii beau la terase
culori de ulei li se scurg pe
pantofii albi
se urinează pe zidurile desenate în graffiti
nici să împarți un fum cu cineva nu mai este permis
arta din acum se limitează la contemplarea lumii diogenic

ehei prin orașul meu circulă zei cu brațele pline de sticle goale
ca niște iriși orbi deschiși neluminii
aerul viu care iese din canale șerpuiește printre câini și hingheri
singură într-un moloz de cuvinte îți
zic Manole
s-a ruinat catedrala iarba a năpădit
amvonul
oamenii ca și păsările suferă de bipolaritate
s-a dus dracului ideea de permanență erosul miroase a stârv

cu toate acestea împart fiecare milimetru de eu
falia mea de timp necartezian
iubirea ca un pescăruș decolorat sferic sărat
și vă mărturisesc că în orașul acesta diminețile se spală străzile
până nu mai miros a urină nici a artă