șed coborât la subsolul rațiunii
gândul gonește pe o singură variantă de mers
deși sunt pieton al ștergerii cu buretele
al acestui astigmatism de pe cristalinul paharului
rămânând gol-pușcă în ochii tăi ciudați
în spatele cărora clocotesc gânduri rare

pierit în galben de pirită, în gelozii fără rost
tu-mi făurești o nouă identitate,
aceea a unui copil al străzilor de cuvinte
în veghe îți arșițam carnea
să-mi clocotească limba de ceas spre a nu goni clipa,
aceea în care îți fusesem rigă de așternut

păream parcă prea viu în adormirea statuii
clipa era în tranșee de luptă cu următoarea
clipeam din ochi a nerozie
de parcă m-ar fi bătut până la moarte clinică
o suită de irozi suită pe catafalcul rostirilor mele
acolo de unde
nu privesc în jos cu mânie