te comporți de parcă am împărțit aceeași sămânță,
în următoarele secunde apare în privirea ta
impulsivă -
luna, nocturnă chopiniană.

acolo unde este prea puțină lumină ca iarba să crească
îmi stă pe limbă să-ntreb:
mai vrei să-mi scot hainele?

te iubesc de parcă am dezgropat pomul
cunoștinței
binelui și răului
pipăi coaja, cu speranța că nu mă voi pierde
în relieful unui desen dedicat:
Adam și Eva, februarie 4036 îen.

ai cel mai frumos zâmbet, deși nici glezna nu este de lepădat,
replica ''pentru tine, femeie'' îmi consumă rezerva
de aer
niciodată nu ai adus pe cineva în pragul nebuniei,
suspină piatra făcând aerul să roșească la atingerea degetelor
subțiri ce taie pâinea cu grijă
din dragoste pentru oameni.

speram că nu ești în cealaltă parte a lumii
când îmi spuneai:
mă uit pe fereastră și ninge ...
cum să reformulez:
''os din oasele mele''...?

bucăți de suflet pun carnea la loc,
matematic,
iubesc viața mai mult decât
atât de adânc
rădăcina pomului fără rod
urcă îndărătnic în mine.