oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu știu câte
definiții ale sensului
ale absurdității

începuseră cu sfârșitul
tot continuaseră...

întorseseră pe față și pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumusețe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alții

copacul se dezagregase
siluete golite își alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foșnet de magnolii
rămăsese cubul de gheață
rictusul fetusului avortat



habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască dragostea.