așezământ nici norii n-au a strica-n omăt nefirescul
să strângă de gât clondirul beției infernale pe spân de pământ
nu mă-mbrac verde,
cică-i a veni o senectute în glia bărbierită până la negru
de apă de ploaie

scaunului de la cap i se rupsese un picior,
îi intrase în groapa comună a nemaidetimp

izvoare pe ochi într-o lene a trist,
mâncându-ți merele de pe trup mă-nălțam în adânc de păcate
ieri mâine, azi îmi locuiește gura spută de cuvânt
ieșite din încheieturi, ciolanele stihului îmi intrau în alte trupuri,
nemaifolosite

pândindu-mă gânduri,
reutilizez piciorul de lemn al a fi,
prea căzusem de la înălțimea morții
dezlegat la șiretul șarpe

în obezitatea zădărniciei straiele zborului nu mă mai îmbracă
mi-e inutilul în pielea goală
de m-apucă rușinea celor goi

în speranța în zdrențe-n zăpezi
mai așteaptă la geam un cuvânt
un moft în zidire de stih
s-arunce privirea