Cuvânt pierdut, iubire,
ca un tablou pătat de ochii omenirii,
tu te-ai închis sub ușa amintirii
și-acum lovești în visul celor slabi fără deosebire.

Stropești cu ignoranță jertfirile aievea
când efemerei ode refuzi să îi pui rimă,
fior apus, iubire, tăcerea-ți ne deprimă
iar noi, cei slabi, sfârșim în plâns adesea.

Însă dorim doar bunăstare
și mugurii-ți să crească în omenescul scuar;
cuvânt pierdut, iubire, numai o vreme doar
revino și revocă diforma molestare...