poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1874 .



bunica
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2020-05-18  |     | 



a crescut odată cu propriul ei sicriu. au fost mereu de-o statură. cînd s-a văzut în el ca în oglinda în care proba rochia de mireasă a fost din nou fericită.

avea cancer. o boală care n-a împiedicat-o să ia sapa în spate și să meargă la cîmp, n-a oprit-o să scoată apă să dea la animale, n-a împiedicat-o să-și facă singură focul. avea un cancer ca un cîine care se ținea tot timpul după ea, o lătra și-o mușca dar n-a pus-o niciodată jos. un dulău fioros ai cărui dinți se înfigeau aprig în carnea ei dar ea n-a plîns, n-a lăcrimat, n-a gemut vreodată.

e boala asta, maică, spunea, de parcă ar fi vorbit de vreo prietenă care n-avea treabă pe-acasă și venea s-o încurce într-a ei. nu mai zîmbea demult, ea, dar acum o văd fericită în toată nefericirea ei, în tot necazul ăsta al ei.

că nu-i puțin să-ți bagi în groapă trei copii plus bărbatul. cancer? ce boală mai e și asta, maică, ce pacoste, cînd mi-au murit copiii? boala asta e rea că nu mă lasă să mor, că-s bătrînă, am peste 80 de ani, am trăit destul, am văzut destul. acum doar moartea e bucurie, moartea cu-a ei liniște, moartea cu-a ei promisiune.

așa credea, o promisiune e moartea. promisiunea că-și va revedea copiii morți, bărbatul, toate lucrurile la care-a ținut și s-au dus. toate o așteaptă acolo, în promisiunea asta numită moarte și care nu se mai împlinește. ea nu mai vrea să lupte cu boala, vrea doar să-și ia în primire lucrurile făgăduite.

toată viața a muncit ca un robot. a ținut de casă, a robotit în stînga și-n dreapta fără să arate oboseală, fără să întrezărească vreun alt scop în afară de propria implicare. a muncit pămîntul și i-a adunat roadele pentru a se hrăni. nu pentru îndestulare, nu pentru averi. doar pentru a avea ce pune pe masă bărbatului și copiilor și a le arăta că mîncarea înseamnă sudoare. fericirea e altceva.

cancer. asta nu e o boală, maică, asta e ispita care îți iese prin piele. diavolul care te face să-ți încalci promisiunea. cu boala nu te lupți, cum nici cu ispita. dacă intri în jocul lor, te răpun. tu trebuie să-ți vezi de ale tale, trebuie să-ți vezi de mulțumirea ta. eu am trăit destule, nu-mi trebuie decît moartea, moartea ca o nouă rochie de mireasă.

și cînd mă gîndesc la asta mi se face pielea de găină. ăsta e sufletul meu care vrea să-mi iasă prin piele, asta e dragostea pe care o simte toată lumea cînd vine mîngîierea. singurătatea e cea mai mare durere, singurătatea e un cancer mai dureros decît oricare altul.

ce fericire să fi avut ea, cînd i-au murit trei copii și bărbatul iar nepoții au plecat departe, care încotro, în căutarea unei fericiri iluzorii? fericirea ei a fost asemenea cancerului, a rupt bucăți din ea, a desfigurat-o, i-a înnegrit pielea, i-a albit părul. o singură fărîmă din fericire mai avea, o licărire în ochi, o strălucire ca o întrebare. cînd o veni moartea să mă ia, cînd o veni, să mă ducă de aici.

și la un moment dat a venit, a venit așa cum vine pentru toată lumea, nici cînd o chemi, nici cînd nu ai nevoie de ea. a venit brusc, pe neașteptate, ca o vecină nemernică apărută cînd ți-e lumea mai dragă să te întrerupă din treabă. avea totul pregătit, și hainele, și pantofii, și năframa și velința. sicriul de asemenea, că el crescuse odată cu ea, și-i venea mai bine decît orice costum. și-a îmbrăcat haina asta și sunt sigur că acolo undeva, în inima ei, o pasăre a mai zvîcnit o dată, ca și cum s-ar fi lepădat de toate promisiunile.

a murit împăcată. fericirea contează mai puțin. pentru că fericirea este egoistă. fericirea este cancerul cu care ne luptăm toți, fără să ne dăm seama că asta e ispita. între datorie și fericire, bunica a ales datoria. și alegerea asta a fost pentru ea cea mai bogată fericire din lume.

dacă te trezești noaptea din somn și ți-e frig, dacă mîinile tale tremură, dacă inima ta se strînge ca în ghearele unei vrăbiuțe înghețate, să știi că asta e fericirea. ăștia sunt banii la care visezi, asta e dragostea la care aspiri, acestea sunt toate bogățiile promise. dacă simți o căldură în piept și o mîngîiere ca o adiere, dacă o liniște te inundă și o stare de bine, atunci să știi că asta e bunica. e bunica, pe care nici moartea n-o poate împiedica să-și facă datoria.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!