Să punem puțin polen pe-o aripă de albină
și să ne urcăm pe-un deal să vedem cerul mai de-aproape!
Să facem ce?
Să ne prefacem că suntem doi astronauți
Care-au uitat drumul spre casă și care plutesc, plutesc
Ca două dopuri de sticlă într-o piscină gonflabilă.
Să ne prefacem?

Dacă uităm să ne jucăm, nu ne mai rămâne decât să ne măsurăm
Pașii, înălțimile, greutățile, zilele.
Zilele aflate mereu
în solstiții gri, cu papuci de plastic, pălăvrăgind prin piețe
Unde șoarecii fură câte un pic din toate
și se-ascund să privească știri.
Dacă uităm să ne jucăm, apa de la robinet nu mai face spume,
furtuni
valuri pe care să se plimbe mari vapoare în asfințit.
Nu ne mai rămâne nici un creion colorat cu care să desenăm
coroane de regi
rochii de prințese
și săbii de prinți.
Nu ne mai rămân nici norii
Care plouă dimineți și atlase uitate pe banca din fața casei/
Nu ne mai rămân degetele
fondate cu ciocolată pe care să ni le băgăm
până în cerul gurii și să le gustăm
în două cu pământul ud și moale
de sub unghii.
Dacă ne mai mințim așa vreo sută de ani o să fim copți
ca două mere care n-au mai avut loc în frigider și trebuiau folosite
La ceva.