vreau gândul rău să îmi pară infim
să nu simt moartea că îmi dă târcoale
să mă simt condusă de un serafim
pe tărâmuri rare cu fericiri regale.

hai prietene mai dă-mi o povață
cum să scap de tristețea cea oablă
angelica lumină să îmi stea pe față
să o desenez cu cretă pe tablă.

hai bucurie dă o raită prin mine!
să te atârn în cui ca pe-o icoană
în zile negre să mai cred în tine
când mi se usucă lacrima sub geană.

frica de pandemie să o despic
să nu mai tremur ca un aspic.