Când ceasul bate miezul nopții
Iar eu spre cer încă privesc,
Nu-i pentru că-s în voia sorții
Lăsat, ci fiindcă te iubesc.

Eu mi-am amanetat și somnul
Și-n capul meu, încă mă mint,
Mi-am pus pe silent telefonul
S-aud mai bine cum te simt.

Pe boltă nu-s atâtea stele
Precum demult, copil fiind,
Trageam cu praștia în ele
Și-ntindeam mâna să le prind.

M-aș fi rugat chiar și de Lună
La fel dac-ar mai străluci,
Lumină-n calea mea să pună
Când bezna mă va-ncercui.

Căci nu-i ușor drumul spre tine
Mai ales noaptea când îl calc,
Plătind cu-o inimă-n ruine
Și-un vis ce-l plâng la catafalc.

Nici Fericirii nu-i mai pasă
Dacă trăiesc sau dacă mor
M-a părăsit, plecând de-acasă
C-un alt, mai vrednic, muritor.

Nu dorm și simt zvâcnind în mine
Un nu știu ce, un nu știu cum
Și noaptea cu gândul la tine,
Mă arde și mă face scrum.