Cu mare stupefacție aflai
Că am parcat definitiv în rai,
Probabil într-un sac de plastic, vid,
Asasinat de Marele Covid

Ce-a tăbărât așa ursuz, ca prostu',
Pe lumea asta, ca să-i strice rostu',
Și p-ăl pe care-l prinde fără mască'
Să-l pună în cinghel și să-l belească;

Na, iaca poznă, vere, că sunt viu,
Nu bântui ca stafie sau stafiu!,
M-au îngropat cumetrii într-un schit
Pentru motivul că nu prea mă-nghit;

Vrusei să spun că inima mi-i vie
Dar nu am voie, de la-mpărăție,
Care mi-a dat cuvintele la șters...
Așa c-apar aici, în chip de vers,

Sperând să nu fiu iar off-topizat
Pe un motiv ce-i greu de descifrat,
Mă rog, ce-ai mai putea, în plus,să spui?
Că fiecare-i cu ideea lui...

Deci, să îi iau pe oaspeți, rând pe rând,
Și mulțumiri să le aduc în gând,
De nu cumva o fi fefe posibil
Chiar și așa, de coș, să fiu pasibil!