A venit vâjul cel mare
– Namilă cu blană sur –
Şi, cu dinţii lui de sare,
Roade casele-mprejur;


Hâțâne cumplit fereastra,
Parc-ar da s-o ia la fugă,
Pe pervaz, până şi glastra
Se chirceşte-n gând, a rugă;


Nu-i ţipenie de-a vieţii
Rătăcind afar’ din case,
Doar un câine-n gura pieţii,
Umblă lelea după oase;


Urlă lung sirena-n gară,
Simţi avan cum te cutremuri !...
Parc-ai vrea s-o tunzi afară
Din aşa grozave vremuri;


Bezna-n minte se trecoară
Ca un vierme într-un miez,
Zgribulit, pe-un ram de-as’vară,
A-nlemnit un huhurez;


Şi-i aşa, o apăsare,
Pe sub cerul gri-murdar
Că şi sfinţii, în stihare,
Se-nconvoaie prin altar;


Ce mai, lumea-i în pieire
Şi surpare spre abis,
În străfund de cimitire
Morţii, toţi, s-au sinucis !


Încă mişcă o stafie
Agăţată-n bălării,
Şi se zbate, parcă-i vie,
S-o zbughească pe pustii;


Căci o straşnică zaveră,
S-a iscat prin areal,
Din austra emisferă
Până-n nordul boreal;


Şi-i un vuiet de isterici,
O-mbulzeală de dihonii,
De la ruși până-n Americi,
De la inzi, în Patagonii;


S-au trezit deodat, nenică,
Fel de fel de minți prea breze
Care vor să schimbe, cică,
Lumea, să o-mprospăteze


Fără bombă, fără pușcă,
Un conclav de mari cumetri,
Iac-au slobozit din cușcă
Un drac mic cât nanometri;


Are boiul de ciuline,
Agățat de-a oii lână,
Care-și face cuib în tine
Și te vâră în țărână,


Dar, he, hei, ce șmecherie!...
Cică musai trebă, Oaie,
Ca să scăpi de pandalie
Zăr să-ți deie prin țăpoaie!


Pui și cârpă peste moacă
Să nu-ți intre dracii-n nară?
Nu o faci, nu e de joacă...
Ia amendă, să te doară!


Să înveți că nici pe stradă
Nu ai voie să exiști,
Că te bagă la grămadă
Cu cei anti/vacciniști...


Ești un paria, un zero,
O omidă fără minte,
Protestezi?, vin anti-tero
Cu pulanul să te-alinte!


Pe la claustralieni
Este mare vânzoleală,
De parc-ar fi alieni
Dintre cei cu mintea cheală,

Au, cu toții, pandalie
Cine, ce să le mai ceară?
Când descind din colonie
Veche, penitenciară?!


Da, în valuri, carcalacii,
Vin și urlă în fereastră
Foarte-ntăritați, ca dracii
Risipiți prin viața noastră!


Că-s porniți șefii la lume
Să mai scadă din șeptel,
După stare, după nume,
Să ne mai rărim nițel;


Ne-a-mpărțit în două frica,
Oi suntem, păscând pe Terra,
Căci ne fac c ape nimica
Gen „divide et impera”!


Că se-ntreabă bieții oameni:
Oare ce mai pun la cale,
Din bârlogul lor de fameni,
Șefii clicii mondiale?


Mde, mişelnică poveste
Pare lumea, măi fârtate,
Da’-n istorii, faptul este
Scris cu vorbe diplomate,


Deşi totu-i o-nscenare,
Tot un chix şi tot un drac...
A venit vâjjjul cel mare
Să ne facă pe toţi vrac !