bengale incendii în vorbele tale
şi ţăndări şi şpanuri, – atâtea qintale
cu ele-mi înfigi prin cornee, cristoase!
doar panzere pline de carne şi oase

în inimi roieşte un cuib de termite
tu-n şoaptă mă rogi ca pe-un idol: iubite,
mi-mprăştie smalţul din sticlă pisată
pe umeri, pe coapse, pe gamba-ncordată

în patu’-mpletit din frunzişuri de cimbru
eu vin către tine cu pasul de zimbru
cu tremur de orgă eretică-n vine
spărgând prin altare gablonzuri divine

tu-mi sorbi precuvântul cel mut de pe limbă
când luna-n brădeturi lascivă se plimbă
şi-ncet se strecoară prin albe zăbrele
c-o poală de fluturi şi-o horă de iele

ornat este patul cu creangă de salcă
şi clipa în salturi de pumă ne calcă
iar tu,-nfometată, cu gura-ţi peltică
îmi coşi peste piele urzici de arnică

da, noaptea-i o fiară cu nard de bacantă
glisând peste trupuri, din fantă în fantă
şi surpă tavanul pe jarul din carne
când stele de nichel pândesc prin lucarne

ci eu desluşesc peste sânii-ţi iberici
dig-dangul profetic a mii de biserici
departe spărgându-şi ecoul, departe
prin lumea pe unde nu-i viaţă, nici moarte