Vă privesc... mai nu, mai ...cu
o sfială delicată
şi iar plec ochii îndată.
...îi ridic mai cu..., mai nu.
Să-mi explic e în zadar.
De ce simt asftel şi-mi are
inima roi-desfătare?!
Daţi-mi, ca în dar un zar
să-l rostogolesc să-mi spună
când nu Vă uitaţi la mine
ca anume-atunci, de bine,
sau de rău... de rea sau bună
căutătura mea toată
să Vă aibă cât o parte,
cât o literă de carte:
doar un pic sufletu-mi poată
gol de piele alb-măiastră
răsărindu-Vă pe guler.
Doar atât să ştiu să fluier
ca pe-un şlagăr firea noastră
mâine şi apoi poimâine
neştiut şi fără seamă.
De cuvinte nu am teamă.
Îmi repet crâmpeie-n sine
fericit că nu-mi ştiţi dorul
dar Vă ştiu şi se păstrează
dragostea mea astfel trează
cât să-mi fremătaţi fiorul.