crescut de gândurile florilor,
legănatul ierbii,
dulceața din aer,
copil bătrân,
de ce te-asemui c-un salcâm
ce și-a-ngropat spinii în semințele
rotunde
ca floarea
alintată de-albini
ce-așteaptă să-mblânzească căldura din nori
și vânt,
când mama
cu zâmbet de mamă, se-nalță
în tata
cu brațe cât brazda, renasc
spășiți
mândri de pământul din unghii,

copil
îmbătrânit de sărutul forilor albe,
uite
cum albinele naive, încă
zboară
colindă câmpii
ca la botez
își spală lăbuțele-n polen
și toate boabele-ncap
într-o singură atingere
încap
ca la spovedanie