Îmi osteneşte căutarea, Tată,
De Tine şi de cumpătaţi toţi sfinţii
Că Fiului Tău sânge-i morbul minţii
Şi doar în duh Lumina mi-o arată.

În staul au vegheat demult cuminţii...
Ci vorba mea mai mult e o erată
Pe ziduri de zădărnicii urcată
La bulb cu umbră ce-mi cunoaşte dinţii.

La ciotul de măsea mai trag paharul
Când soarele-n incest dă lunii fir
Al Ariadnei, după cum e zarul.

Voi, cititori, puţine am să-nşir
Mă ştiu bolnav de liră dar n-am harul
A scrie morţii viaţa abitir.