Când am ridicat cearșaful negru de pe grilaj, Soarele scurs în el peste zi
mi-a amintit primul nostru sărut, drapat în aur și diamante.
Și, totuși, a-ți aduce aminte aurul curgător din părul cuiva
înseamnă că, din când în când, e nevoie ca insuportabila frumusețe a aceluia
să treacă în tine sub forma cruzimii de care nu credeai că ești în stare.
Atunci, dacă privești în proprii tăi ochi cu stăruință
crucificarea unei păpuși a cărei mână îți amintește de tine
și dacă te vezi urât și imposibil de iubit până la capăt,
atunci știi, ai găsit nenorocita de dragoste.

Privind cearșaful întins, ca niște magi sau ca niște păsări cu aripi de aur și diamante,
deasupra lui trei frați au cărat astăzi în spate trei ghiozdane, lucitoare și grele,
către cocioaba din deal în care unii nu și-ar ține nici animalele –
atunci știi, așa e și dragostea față de tine însuți, toți au rămas jos și așteaptă minunea,
căci drumul, vai, drumul, își amintește perfect tălpile noastre și ele, proaste de-a binelea,
ele, nu.