lui Eminescu și satului lui

Cu miros de copite de timp
amintirea ta umblă desculță pe drum
paparude se zbat în arșița zilei
copile blonde străbat strigătul
de la un capăt la altul
al craniului ochiuri mari de apă
cu lună deasupra
sclipesc nuferii noaptea stelele-n lac
poteca însetată de lumină
poetul aplecat
cu tâmpla oglindită de ghilotină
pentru ce te-ai făcut vinovat?
mi-am visat cea mai frumoasă poezie
și nu mai am aducerea aminte
ascunde-te
ascunde-te
visul și-a rătăcit metaforele
i-au alunecat sub ape
niște bănuți-cuvinte pentru noroc
nu se mai văd de lujerii nuferilor
de cochiliile străvezii ale țestoaselor
odihnindu-se
ascunde-te
vacile-domnului umplu iarba de roșu
ca fragii luminișurile irizate de soare
răsărind prin aerul tăcerii
cireșul se coace amar peste turlă
și câinii blajini peste zi
își țin de urât
spre fața-nvechită a lunii
mai urlă
târziu
ascunde-te unde vrei
și stai acolo oricât
eu știu că ești viu.