Doamne, ce vis frumos!
Ar fi păcat
Să mă trezesc
Și să constat ca nu-i adevărat

Lasă-mă Doamne să mai visez puțin
Și visul fără seamăn cu izul său divin
Din mine mult prea Sfinte te rog nu îl lua
Aș vrea în veșnicie la fel să-l pot avea.

Și cred acum cu-a mea ființă
Că nu e cu putință
Ca darul cel divin,
Cu zâmbet larg, senin,

Cu aer suplu și subtil,
Cu râsul sincer de copil,
Cu mers discret și legănat
Și părul liber să plutească-n vânt lăsat

Să fie de acum luat.
Nu! Doamne trebuie lasat.
Mai lasă-l Doamne să mă bucure un ceas
El pe acest tărâm e tot ce mi-a rămas.

E tot ce merită aici privit,
El e speranța mea de infinit,
El este de acum și muza mea.
Nu știu care e prețul...
Dar spune și-l voi da.

Chiar dacă pentru el eu ca să mă achit
Poate în vecie
Și-n spațiu infinit
Voi face pentru asta o munca de Sisif.

Oprește Doamne clipa
Te rog s-o lași așa
Mereu îți voi da jertfe
Pentru-îndurarea Ta.

Să văd în urma ei
Pământul fericit
Să văd mirarea lunii
Și codrul înverzit.

Să văd un soare mândru
Să o visez pe ea
Un astru printre stele
Spre bucuria mea.

Să dorm cu ea în gând
Mereu s-o pot visa
Prea grea e fericirea,
Dar greu e fără ea.

Și poate că o dată
Bolnav de fericire
Cu fața sfâșiată de dor
Și de iubire.

Îți voi cerși din nou
Din îndurarea ta
Să lași timpul să curgă
În veșnicia sa.