agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1452 .



povestiri despre lucruri
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanan ]

2006-02-05  |     | 



într-o zi m-am trezit povestind despre lucruri
am lăsat urme uriașe ca să mă pot întoarce
din iluzie nu te mai întorci niciodată
aveam să aflu desigur
mult prea târziu.


la capătul străzii un câine
la celălat capăt viața mea latră
pe același maidan
se iau măsuri împotriva morții
sângerarea e interzisă
trece un alai de nuntă
hingherii se sărută pe gură cu mireasa
femeia cea roșie cu sângele greu.


uneori mă închid în ospiciu
căut un țipăt care să-mi despice măruntaiele din prima
căut un călău care să-mi decapiteze amintirile cu abilitate
toți lucrăm cu metodă când e vorba de realitatea înconjurătoare
și ne păzim să nu călcăm pe spațiile fierbinți dintre uitări
în cămășile de forță atârnă poemele noastre de dragoste
toți suntem integri aici în spatele oglinzilor
înghițind liniștiți norme și reguli de ordine interioară.


la început mi s-a părut că inventasem câteva transparențe
prin care trecând aș putea să dispar așa cum am apărut
dar un mim obosit îmi înghițea aerul și-am devenit indecent de vizibilă
în lumina stridentă a vitrinelor din sufletul tău animat.



după un timp locul meu a devenit un animal ciudat
o lighioană isterică ce apare androgină iubindu-se în toate poemele
ca un blestem noaptea devin toate acestea
câinele mireasa lighioana călăul

mama îmi spune că visează cu tata

eu visez în fiecare noapte cu tine
și cu toate celelalte lucruri care nu mai există.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!