Lu' prostanu' dă Ionică,
Un nepot tare becheri,
Înșepusă să-i miroasă
După sucne dă muieri.

Da' măi rău avea el boală
Pă Florica lu' Mândroane,
O veșină boboloașă
Șî rămasă văduvoane.

-Măi Florică, Florișică,
Că doar nu o fi v-un bai...
Hai cu mine șî ajiută-m
Ca să-mpegec neșce cai!

Hai cu mine în grăgină
Ca să vez șe cai m-am luat,
Că la călărit, Florico,
Io mi-s ăl măi cheț dân sat!

O luă el dă suptsioară
Pă veșina a frumoasă
Șî niși una șî niși alta:
Hop...cu ea pă după casă!

Când colo, să mă iertaț!...
Jios, așa, pă mal la apă,
Un armig d-a lui sărisă
Drept în cârca lu' o iapă.

Ion, șcia dă măi 'năince
Șî să-ntoarsă cătră ea:
-Șe-ai zâșea, mă Florișico,
Dacă fac șî io...așa?

-Șe să zâc?!...Nu-i niși un bai!
Spusă Floarea lu' Mândroane;
Fă șe vrei dân parcea me'...
Doară-i iapa tă, mă Ioane!!!