Pentru că
Nu am primit nici o poruncă de la Dumnezeu
Am căpătat poziția unei vite de povară
Rătăcind printre fire de iarbă
Cu dinți gălbejiți
Caravane de gânduri mă calcă în picioare
Trupul mi se desprinde de trup...
Istovit...

O toamnă palidă se scurge prin pământ
Vocea mea din cealaltă parte a lumii
Dâră adâncă...orgoliul rănit
Bântuit de o jerfă dușmănoasă

Prins în jocul ăsta idiot de-a realitatea
Îmi înghit privirile
Și-mi otrăvesc trupul pentru totdeauna
Trebuie să aflu ce înseamnă să fiu revoltat
Mințindu-mă...cu persuasiune
Privesc toți nefericiții de sus

Când viața nu-mi spune nimic
Nu am valoare pentru sângele cald
Sunt om sau nimicul uitat
Ce exist doar să demonstrez
Inutilitatea noastră...
Câți nu mor degeaba
Doar ca un surâs amar

Lava pustiului la rădăcina unui gând
Aruncat peste prăpăstii pline cu îngeri...
Îngeri adormiți de neputința mea
Simt că nu există bunătate...
Doar varianta perversă a acesteia

Oricât aș vrea să aflu adevărul
Eu...un om înspăimântat
Mi-am pierdut demnitatea

Acest Dumnezeu uituc
Care ignoră suferința oamenilor
Îmi pune în spate
Povara unei vite dusă la tăiat