Ce rost are să-nșiri cuvinte?
Îți zici că faci ceva frumos…
Te simti aparte, mai cu moț,
Că n-ai avea degeaba minte.

Sau poate doar te relaxezi,
Te face să te simți mai bine,
Scriind haotic pe hârtie,
Ce te frămantă, ce visezi.

Un hobby atunci, ca pescuitul?
Încerci să scapi de plictiseală,
Trăind o viată prea banală?
“In nici un caz”, șopteste orgoliul.

“E ceva nobil” o să-mi zici,
În fraze lungi și cam anoste,
Căci asta nu o sa te coste.
Iar strofa asta e un kitsch.

Și cum stai tu asa convins,
Că ești special, că ai dreptate,
Nu vezi cum vine pe la spate,
Tăcutul timp. Gata. Te-a prins.

Te zbați puțin asa, formal,
Și te complaci în tâmpa veselie,
Căci timpul, toată lumea știe,
Are digestia lentă, pentru un animal.

Ce rost are să-nșiri cuvinte?
Dar astea șase ce sens au?
Nu cumva încerc eu să-mi dau,
Un dinte pentru dinte?