trecusem prin comuna Dilești cum se știe
că îl aplaudam prostiți grămadă
pe cetățeanul Gardian acel rapsod popular
și totodată o calamitate
ne ciripea urechea ne lălăia la melodie
se comporta elefant dobitocu' insista
cu trompetha lui nasoală
să ne absoarbă spre secretul cimitir de fildeș

noi preferam să rămânem șefi personali
în Industria Constructoare de Iarbă
mai bine înfloream de rupeam pământul
în grădina aia omologică
ne zicea băi ciurli-burli să mor io
că vă desființez că de ce nu vă încadrați naibii
că nu vedeți câtă grație mângâie
și chelește dihorul
până când devine fosforescent

aha ne prăpădeam ne tăvăleam pe jos pe sus
probabil arătam ca trăsniții
deraiați în grațiile lui fosforescente

aveam impresia că mai e și bine
pe lumea astalaltă
mai bine să vă desenăm ziceam vă povestim
o phoezie ceva nu putem
să fim așa de nesimțiți!