fețele noastre triste sunt în așteptare, lumina
de sub ele are același efect al reclamelor văruite pe ziduri
chiar dacă ne scorojim, înaintăm prin bucuria
bețiilor ce nu se termină în dimineața în care adormim
și dacă atunci aruncăm o privire
toate amănuntele par trăsături uitate, un zâmbet sau
o grimasă care nu mai are ce face în noi

am în cap o stradă lungă pe care se transportă
doar pilule pentru nebuni, tipe cu picioare de porc
calcă atente la vânt, simulează o conștiență fără cosmetice
și se mângâie, trag de liniile fixe ale feței, vezi, vezi

toate culpabilizările nu fac cât o gheară în gât după ce
creierul învelit în mușama se dislocă, bucăți stoarse
rămân în urmă, subiect al unei relații anoste

sunetele, torentul, claustrarea, o drojdie calmă
ne apasă, dacă mai rămânem măcar să ne strângem
mâinile, să nu simțim fragmentele noastre cum vor
să se unească, să ne urce înapoi pe zid, în reclama
ce ne conduce viețile înainte, înapoi, dumnezeule