ne străduim să facem mici, să ne ținem aproape de cărbuni
cu șoldurile astea de plastic
de unde privesc copiii pe care-i vom avea

alcoolul damblagește sperma
și visele. devin sterpe, alb-negru, copane arse
sleite lângă paharele de bere. nimănui nu-i pasă cum
odată trecute prin noi, lucrurile nu mai sunt la fel

ne topim dar e bine; poate n-o să mai am aceleași
mâini cu degete scurte, groase, numai bune de pus pe grătar

•
am plecat pe jos, pe cel mai lung drum
fără nicio grimasă, fără sunete. mă gândeam la oamenii
care au același mers toată viața
și sunetele care le țin în ei
repetate
de-aici începe o istorie separată a copiilor

nu mai sunt copii care tac
poate n-ar trebui să mai spunem nici noi ceva despre ei
doar să-i vedem cum sunt tari și nu stau lângă foc
nu se topesc atunci când lucrurile merg prin ei
și nu ne e frică