le arăt ce pot și îi conving că sunt cel mai bun
merg printre oameni și latru ca un câine la lună
mă desfac de încheieturile oaselor ca de un fermoar
și le arăt cât de bine semăn cu tatăl meu
toate liniile și toate punctele calde au ceva din pielea mea

mă aplec spre fereastra ce înghite bulevardul plin de furnici
ca și cum ar înghiți o felie de pâine
mă ridic mă scutur de toată viața ce-am purtat-o în vene
ca pe un virus luat din natură sau de pe un site ca și cum
m-aș scutura de apă atunci când ies de sub duș

nu-i așa Doamne că toate lucrurile acestea
au un vagon care le aduce în fiecare zi în trupul meu
nu-i așa Doamne că oamenii aceia sunt buni ca și tine
atunci Doamne de ce fermoar de ce ca un câine de ce toate furnicille
sunt pe asfalt pete negre în care ne lăsăm tălpile