agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 16118 .



Pierdută pentru mine zâmbind prin lume treci!
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mihai_Eminescu ]

2007-11-13  |     |  Înscris în bibliotecă de Miriam Cihodariu



Pierdută pentru mine zâmbind prin lume treci
Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci,
În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind,
De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind,
Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez -
Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi.

Fii binecuvântată și fericită tu,
Copil cu păr de aur ce mintea mi-o pierdu.
Veninu-amărăciunei și anii-mi pustiiți
În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț;
Și-n a mea socotință mă simt atât de mic -
Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic.

Da, da... numai natura dreptate are-n veci,
Copil cu gura caldă, cu mici picioare reci,
Căci ea-n înțelepciune-i crează-astfel de chip
Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip.
Ironic pare-a zice: nemrnici râmători,
Visat-ați vreodată asemenea comori?

Pe tine-apoi te-arată în dreapta ei mândrie:
Turbând de-mpătimire, murind de gelozie,
Te văd cum al tău zâmbet voioasă multor dărui,
Că veselă și dulce zâmbești apoi oricărui
Și risipești privirea-ți - când eu pentr-un cuvânt
Din gura ta cea dulce m-aș duce în mormânt.

Atâta de fumoasă... și tot numai femeie?
Ah, am crezut o clipă că ești poate o zeie,
Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni,
Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni,
Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador -
O, dulce chip de înger și totuși muritor!

Da, muritor... blestemul al lumii acesteia:
Crezi că te-nchini la soare și-ai adorat scânteia;
Eu caut pe înțeleptul cel mai nebun - arate-mi
O singură femeie lipsită ce-i de patemi
Și eu... eu îl voi crede, în stare tot să cred:
Numai a ei făptură de înger dac-o văd

Că niciodată buza n-atinse-o altă buză,
Că niciodată-urechea de-amor nu vru s-auză,
Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos
Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos
În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți...
Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți?

Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins,
Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins,
Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin
Și mâna asta dulce, ca floarea cea de crin,
Că nu a strâns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns,
Că setea de iubire pe ea n-o au atins.

Dar vai, e prea frumoasă! Putut-a sta-mpotrivă
- Plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă -
Acelor vorbe calde, șoptite cu durere,
Ce aerul îl umplu și inima de miere?
Putut-a împotriva atâtora să steie
Când e așa frumoasă, când nu-i decât femeie?

Ca toți să fiu? Ca dânșii să fiu viclean, fățarnic?,
Să cumpăr cu un zâmbet un zâmbet iar zădarnic?
Viața adoratei și gingașei copile
Să o pătez cu umbra plăcerei unei zile
Și să iubesc ca dânșii... când partea cea mai bună
Din inima-mi și minte e-a ei pe totdeună?

O, tu! tu dumnezeul și viața vieții mele,
Privește-amărăciunea-mi și spune, nu ți-i jele?
Nici astăzi al tău suflet de mine nu se-ndură?
Viața-mi se nutrește din acea dulce gură,
De-un zâmbet, de o vorbă ce mi-o arunci de milă -
Să te iubesc atâta nu e păcat, copilă?

Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o,
Și totuși când pe dânsa cu țărn-a coperit-o
Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă
Și aș fi vrut cu dânsa ca să mă puie-n groapă...
Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă
Și rătăcit la minte strigam: Unde ești mamă?

Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu
Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu;
Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân
În lume-atât de singur și-atâta de străin,
Și inima-mi se strânse și viața-mi sta în gât -
Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât.

O, demone, viața-mi și sufletul de vrei
De ce mai stai pe gânduri, de ce nu mi le cei?
De ce mă-nșeală ochiu-ți cu zarea-i, cu seninu-i,
De ce cu ușurință atât, atât mă chinui?
Ajungă-ți... mă omoară mai bine... și destul.
De vorbe și de zâmbet să nu mai fiu sătul?

A mamei amintire eu unu-n stare-am fost
Să ți-o sacrific ție și sunt atât de prost
Încât tot numai ție viața-ți mulțumesc,
În dar parcă mi-ai da-o... și parcă o primesc
Ca orbul, ca un câine, căci, vezi, în stare sunt:
Pe praful urmei tale [plec] fruntea la pământ.

Și tu? Îmi zâmbești mie cum altora zâmbești,
Cum poate-ai spus-o altor îmi spui că mă iubești.
Și Eu? Eu sunt ca alții? Și tu vezi și în mine
Pe-amantul unei zile, pe-un Don Juan, pe-un câine
Ce-i dai și cu piciorul și după ce-l dezmierzi?
O, râde-mă, o, cască în față-mi... tu mă pierzi!

Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece -
Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece;
Și să te vezi privită cu patimă, cu jiind,
Să vezi că cel mai tare se face om de rând,
Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi
- Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi -

Să-l vezi că la picioare-ți se târâie un vierme
Și recea-ți ironie mai mult încă să-l sferme.
O, cât de bine știi tu natura ce a vrut
Când a făcut zăpadă și diamant din lut,
Știi ce voiește dânsa cu ochii-ți străluciți -
Ea vrea prin o zâmbire să fim nefericiți.

Să văd a ta făptură să nu mai fi ajuns!
Ce demon oare-n cale-ți m-a pus ca să pătrunz?
Și de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt
Decât să sorb din ochii-ți veninul ce l-am supt,
Decât să fiu un preot la un astfel de cult
Mai bine-mi rupeam capul și-aș fi murit de mult!

Și totuși, totuși, scumpo... de nu te-aș fi văzut
Au astă bogăție de-amor aș fi avut?
Durerea-mi este dragă, căci de la tine-mi vine
Și îmi iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine;
Urăște-mă, privește la mine cu dispreț,
Să te iubesc prin asta tu mai mult mă înveți.

Spuneți-mi cum că fața o mască e de ceară
Și mai mult o să crească iubirea mea amară!
Că-n lupanar văzut-o-ați jucând, bătând din palme,
Și o să-mi par-un înger, în gândul lui cu psalme!
Spuneți de ea tot răul de vreți să-nnebunesc:
Că-i heteră, un monstru, că-i Satan - o iubesc!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!