poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4819 .



public display of afection
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2007-11-29  |     | 



ca un fluture mort dimineața se lipește de geam
un cîine cu labele rupte
o femeie care mătură scara blocului
deschid gura și frigul intră ca turma de oi mînată în staul
undeva o mașină demarează în trombă scrîșnetul ei rupe lumina cămașă
demult putrezită

puține lucruri de făcut azi și în general
cînd îngheață pînă și mersul firesc
poate un dans în tăcere mai mult o repetiție pentru ce va să vie
poate un cadou surpriză
poate ceva nu știu nici eu tocmai eu care le simt pe toate

am început bine noi doi îți spuneam dacă m-ar deschide legistul
s-ar speria din mine ar ieși milioane de vietăți
milioane de vietăți care au chipul tău
milioane de vietăți cu metabolismul fixat după metabolismul tău
un subiect bun pentru o teză de doctorat
sau pentru o transformare
nu crezi?

în pantofi subțiri și costum am întîmpinat primul viscol
toate intrau și ieșeau din mine ca niște bătrîni căutînd avocat la curtea de apel
nimic nu stătea mai mult de o clipă
nimic nu era al meu

mi s-a făcut drag de tine m-am înroșit în obraji
peste tot ți-am lăsat semne
priveam orașul prin ochii tăi încercam să mă minunez
știu că nu e nicio minune dar tu ai fi văzut oricum
cele patru sute de tancuri patru sute de camione și amfibii
pe care în secret le-am numit armata mea
armata mea de etrusci îngropați cu regele lor
armata mea de senzații îngropată cu tine
în semn de credință

și iată-mă trecînd din cameră în cameră trîntind ușile albe
doar doar s-o rupe tăcerea
și iată-mă deci așteptîndu-te
nu mi-e rușine s-o spun
chiar nu mi-e rușine

*

într-o parte a lumii mă trezesc fac planuri îndrăznețe
pun la fiert mazărea dezosez pieptul de pui
mă întrebi dacă îți dau voie să-ți tai părul eu îți răspund bine
dar nu prea scurt să-mi rămînă și mie un loc unde să mă afund
cînd vreau să dispar

*

dacă aș urla dimineața urletul s-ar întoarce în mine
ca o lupoaică ce n-a găsit de mîncare
într-o iarnă puțin secetoasă

*

am început bine noi doi îți spuneam dacă am face dragoste am uita tot
ai merge cu picioarele mele și lumea s-ar întreba de ce ai tălpi de bărbat
nu pentru că n-ai fi frumoasă dar pentru că mergi apăsat
iar eu
pe mine nu m-ar întreba nimeni nimic
pentru că e totul cum ar trebui să fie




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!