aveam fereastra rotundă cât unghia piciorului întins spre râu
precum pozele din albume din care dispar femei vechi
copca ta în trotuarul umed și restul corpului întins pe sub copaci
de singurătate
acolo ai apărut

râul ăsta adus în mijlocul acestor stări

din primul tablou săreai catre gâtul meu și-mi odihneai liniștea
pașii spre tine aveau două rânduri de dinți
mâncând din mărul gândului al gestului al fiecărei furnici
călcate
nu mai știu dacă se putea pune verbul acela
și nici povestea întreagă
ca un câine sub banca fragilă
pe care stăm zi de zi în fața spitalului

tu faci tablourile astea ca să ai vecini

dar pe drumul către tine nu sunt străjeri
sunt doar oameni ale căror mâini se agață de cer
scormonind în căutarea unui fleac pierdut

ce s-a întâmplat cu fereastra ce-a fost scris dincolo
pe grăsimea acestor clipe alunecă firea mea
într-o orbire cu haine apucate grabnic în gheare

bem și în urmă mulțime de lapislazuli țipă
după traheea ta mai ruptă azi mai galbenă
prin care se văd bărbații înghițiți
ei se plimbă pe
plaja ludică sub care ai făcut ultima oară nudism

stau aici ca într-un scenariu
un orb privind ore în șir într-un punct fix
un orificiu prin care vederea lui s-a scurs
altundeva

aveam o fereastră atât de rotundă prin care priveam