ochii nu văd mai departe de grilajul zilei

întind mâna caut prin corpul în care am stat
ceva straniu sau o pulsație
un pumn de dragoste fără să te ating să vorbesc

tot ce ne spunem acum este doar la suprafață
doar straturi subțiri pe care patinăm lent
auzim cum se sparg regăsim întâlniri
să sperăm că vor mai rămâne întregi
după trecerea lamei
după ce întorci spatele și drumurile se rotesc
se adună într-un singur loc
într-un celălalt care așteaptă mereu

îmi descopăr ochii dincolo de fereastră

e bine acolo e bine orice plecare este o revenire
iar cercul în care încă plutim
se deschide amplu și mai amplu până când
ploaia asta orizontală se pierde în noi
și devenim mări sărate
atât de sărate încât nu vor mai îngheța