Răslețită în noaptea cea adâncă,
stingheră stam pe-o rătăcită stâncă
privind în jur pentru-a zări cărarea
ce-o să-mi aline-n viață alergarea.

Acuși, aripa visării e frântă,
peste uitarea rece stând răsfrântă,
doar picuri surde, trecute amintiri,
mă port spre tine-n gânduri, în retrăiri.

Ploaia rece v-a șterge din ăst prezent
orice gând care-n trecut n-a fost potent,
lăsând lumina-n noapte rătăcită
și-n colț de viață aspră azvârlită.

Trecutu-n ceară las să se topească
cu tot ce n-a fost floare ci doar iască,
pășesc nainte spre zarea albastră
înflorind spre lume-o nouă fereastră.