De noaptea sfântului Bartolomeu, nu aceea,
Ci o alta, de acum,
Careva pedala în plin centru comunal, în beznă desăvârșită
Făcând lupinguri debusolate,
Ca o gumă de mestecat ajunsă în gura unui ciclop-căpcăun.

În fața și în urma sa, alți bicicliști,
Sau poate același, încremenit în momente diferite,
Precum omul din planșele evoluționiste.

De spițele roților atârnau clopoței.
Iar omul nostru avea un nas cum nu se poate mai mare.

,,Aduceți afară morții ! Aduceți afară morții !"
Striga el,
,,Morții la înaintare! Morții la înaintare!"

Dar bezna nu lăsa să se întâmple nimic.

Cioclul nostru pe bicicletă ajunse cu greu în vârful unui
deal
Și duse mâna la ceafă,
Ars de o dogoare cumplită.

În spatele său urca un monstru
Cu burduf și roți de cauciuc și o jerbă de scântei
electrice
Þâșnind din când în când din vârful antenelor sale.

Un troilebuz.

Omul nostru câzu în admirație și se lăsă topit de jerba
de scântei, ridicând mâinile spre cer,
Molie avântată cu capul înainte spre flacăra unei
lămpi cu petrol.