sub vălul de ceață
munții își ridicau umerii din țărână
acoperindu-i blana încă verde a pădurii

drumul
o viperă săpată-ntr-un stâlp de cerdac
își târa solzii mai departe

un cuib uriaș
valea unde
satul își îngrămădea harta
piese de puzzle risipite-n șiraguri
amintirile țeseau vise

din carul cu fân soarele
se rostogolea în tindă
sărutând pâinea proaspătă

sub aripi de barză acoperișul pustiu
pereții bătrâni își trăgeau pe urechi
o cușmă ruginie

covoare purpurii de grâne
cu pielea săgetată de corbi
se desfășurau spre asfințit

la umbra părinților
toamna-și întindea masa
sudoarea devenită miere

în obrajii bunicii râzânde
merele-și coceau roșeața

prispa legăna copilul din mine
cu nostalgie îngerii
își împleteau cântul în lătratul câinelui
fugeau înspre coline iepurii-nserării

peste potecile-ntinse a corzi de chitară
degetele ploii prinser-a zdrăngăni
în straie veștede pomii
începeau valsul
*

din atâtea cuiburi
pustiite de ghearele timpului
numai al nostru-și mai strângea
puii în palme