Era ceva nepătat... necurat...
cine plânge?
Văd... și nu știu... și asta mi-e aprigă vină.
Cade un înger și sparge fereastra spre sânge.
Arde prin rai nedorita,
murdara lumină.

*

Adam era orb și Evei văzutu-i-a zarea.
Dar goliciunea curată, cine o știe
și-o vrea?
Cum, animal, după chipul și asemanarea?
Nu el a vrut să nu știe,
pedeapsa e grea!

Doamne a toată cernita dumnezeire!
Mai fă un cerc,
rupe creanga
și dă-o pe drept!
Când i-am citit lui Adam scurta menire,
Eva plecase din coastă,
prin pîntec,
spre piept.


Când ne-am trezit, era doliu prin universuri
Degetul sfânt arăta atârnat,
cu durere.
Cine? și ce? și cum? și de ce?
câte versuri
Vor încerca un răspuns
fără-a rupe din fiere?

Noi am fost orbi,
vina-i a celui ce vede.
Dacă ți-i greu să ucizi,
viață să fie!
Noe, uitând de potop,
prin viață purcede,
Fără de arcă, vestind
o nouă beție...