care copil legat la ochi cu soare
nu visează cireși
nu se îmbată cu ninsoarea de floare

când printre gene se preumblă-un nor
el tot mai crede-n aripi de cocor

ca flori de gheață sorbite
de primăvară
se desprind petalele de cais
de pe retina copilăriei

vezi bine
te-ai trezit din vis
și rămâi cu ochii afară
în vântul de aprilie tăios

lumina-și-înfige cuțitul
pănă la os

realitatea
câine negru în cerul gurii
mușcă și doare

îți porți iluziile drept ochelari de soare

prin anotimp schimbi dioptrii
la ramele vechi
cocorii de ieri au zburat
în perechi


ești bărbat

de-ar curge măcar o lacrimă caldă
ar limpezi ceața
în care ochii se scaldă

cînd se întinde peste lume sinuoasă
nepăsarea
senilă cataractă

bunicul nu mai vede
ci știe
vederea lui e o artă

adevărul
o șampanie spumoasă

el își bea cupa
până la sfârșit
pentru tot ce-a văzut și-a trăit.