agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2230 .



S I O N . . .
poezie [ ]
lucrare in curs

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ice-king ]

2006-05-14  |     | 



Acolo unde cerul se sfârseste,
Si omul unde incă n-a ajuns,
In locul unde totul te vrăjeste,
Căci totu-i un mister de nepătruns.
Acolo-a luat fiintă ce n-are inceput,
Acolo se sfârseste ce capăt n-a avut.

In acel loc stătea El, Tatăl cu-ai Săi fii,
Cu toti acei care la dreapta-i aveau loc,
Cu ingerii ce erau mii de mii,
Sub mărul cel păzit de sabia de foc.
Stăteau privind cu toti la muritori,
Cum se distrug de seară până-n zori.

Si cânturi se-auzeau, cânturi de bucurie,
Pe El il lăudau, pe Tatăl cel ceresc,
O mie de ingerasi, cu trâmbite o mie,
Cântau prea-dulci cântări, cântări ce te vrăjesc.
Asemenea-armonie, numai acolo este,
De parcă e un basm, o filă de poveste.

Dar incă o cântare se auzii de jos,
Dintr-o bisericută din lemn mai vechi si ros,
Iar Tatălui plăcu acea dulce cântare,
Găsind pentru-acei oameni milă si indurare.
Spre ingerul Iubirii privirea isi sucii,
Si când ii găsii fata, Tatăl asa rostii;

-Ascultă tu, Iubire, ce mândru trâmbitează,
Sunt toti supusii Mei, te du’i imbratisează,
Salută-i pentru mine, eu rămân să privesc,
Ia muritorii mei, cum ei se schingiuiesc.

-Mă duc acum părinte, ma duc să ii salut,

-Of uita-te la ei, Eu oare i-am făcut?

Privea acum departe, departe de-acel loc,
Spre-o tară unde toti se ucideau cu foc.

-Ingerul Mortii-mi pare că astăzi are treabă,
Se urcă si coboară cu tot mai multă grabă,
Sa-i poarte toti deodată văd că nu izbuteste,
Uite un inger care din lucru nu se-opreste.
Nici cel ce M-a trădat văd că nu are stare,
Se bagă printre oameni cu coada lui cea mare,
Durere! Câti supusi prin lume-ai raspandit?

-Nu stiu, Părinte crede, dar toti au obosit,
Mi-a spus azi o solie că au de lucru mult,
Te-ndură Tu părinte de-al astei lumi tumult.

-Cum pot să mă indur? căci ei s-au tras de păr,
I-am spus eu lui Adam: ”să nu te-atingi de măr!!!”
El m-ar fi ascultat pan’ Eva să apară,
Ei singuri si-au facut-o, ce pot să le fac dară?

-Tu ai puterea Tată s-opresti a mea putere.

-Eu am puterea, stiu… dar ei au vrut durere,
Ia uite, trei copii, acuma au murit,
Chiar in această clipa sfârsitul i-a gasit,
Să m-i aduc-aici!! a spus dar Imparatul,
Si a mai poruncit: Sa vină Necuratul!

Si ca intr-o clipită copiii s-au ivit,
Cum au ajuns acolo din plâns s-au potolit.
-Veniti,v-apropiati, mâncati si fiti sătui,
Ca voi acolo jos mai sunt incă destui.

Dar cel mai mic din ei, era cuprins de teamă,
Si tot spunea intr-una: eu vreau la mama… mamă!!

-Stai linistit copile, acum esti langa Mine,
Aici tu uiti de spaimă, aici totul e bine.

Atunci dar o solie veni cu mare grabă:

-Am fost sa-l chem pe Diavol, mi-a spus ca are treabă.

-Cum? incă indrăzneste să nu se mai supună?
Uite ce am creat, uite ca asta-i bună!!!

Atunci mai spuse-atât Prea-Bunul Dumnezeu:

-Spune-i că de nu vine, Mă duc să-l chem chiar Eu!

Si cum plecă solia, Ura-si facu intrarea,
Ii trebuia supusi ca sa-si sfârsea’ lucrarea,
Se-apropie de Tată făcând o plecăciune,
Si mi de rugaminti se puse ea a spune:

-Te-ndură dar de mine fă bine si dă-mi, Tată,
Pe langă cele zece, mai da-mi Tu o armată,
Din zece oi ce sunt, una-i cu lâna sură,
Din zece ce iubesc, nouă sfârsesc in ură.

-Nu, nu-ti mai dau supusi, tu ai mai multi ca toti,

-Mai dă-mi inc-o armată, mai dă-mi căci stiu că poti.

-Nu-i vorba dacă pot ori de nu am putere,
Aicea este vorba,de vrut, iar eu n-am vrere.

-Mai dă-mi te rog o sută, -O sută numa’ ? ‘ti dau!

-De mi vorbesc Părinte, o sută de mii vreau!

-Să piei din ochii Mei, nu vezi că ai destui?
Armată ca a ta nu-i mai a nimănui .

-Dar nu eu sunt stapână. răspunse atunci Ura.

-Să vină Necuratul, c-a intrecut măsura..
Iar tu.. Ti-am spus să pleci, nu vreau să te mai stiu,
De vrei ca să mă vezi, să vi când n-am să fiu!

-Adică-n veci de veci n-am să mai calc pe-ast’ glie?

-Ba da,ai să mai calci, când eu ti-oi da solie.

Si-atunci din umbra mare, o umbră răsării,
Si-n fata Tatălui umbra pe loc se-oprii,

-Tu m-ai chemat aici? Să-mi spui ce vrei Stăpâne,
Căci azi am multă treabă, nu vreau s-o las pe mâine.

-De când Eu te-am creat, nu m-am gândit in veci,
C-a ta prezentă neagră mi-a lăsa ochii reci,
Spune-Mi cum indrăznesti, pe Ură s-o trimiti,
Ca să-i mai dau supusi, ori voi nu mai gânditi?
O ai pe ea, mai ai, Suspinul si Durerea,
Apoi mai ai Păcatul, si Chinul si Averea,
Lacrima si Oftatul sunt tot ai tăi supusi,
Minciuna si Veninul, prin care colt sunt dusi?

-Nu inteleg ce-mi spui, tre’să pornesc la drum.

-Să stai să mă asculti si-apoi să pieri in fum,
Mai ai si-Obrăznicia, Ciuda si cu Trufia,
Apoi in loc de cinste, stă sus de tot Mândria.

-Si ce doresti să fac? să-i fac ca să dispară?
Ori asta nu se poate, nu-n lumea de afară.

-Si-ntre indrăgostiti iti bagi coada-ti spurcată,
Regret că te-am creat atunci, de mult, o dată.

-Asa este Stăpâne, spuse marea Iubire,
Mă lupt din răsputeri căci tin la omenire,
Dar vine el apoi si-l văd din a mea luptă,
Cum el cu-ai săi supusi tot râd si se infruptă,
Si-atunci mă-ndrept din nou către alti doi copii,
Si-i fac să se iubească fară să stiu ce-a fi.

-Are dreptate ea? spuse al lumii Tată,
Când ai să te opresti? ai să te-opresti vreodată?
Nu vreau să lupt cu tine, să ucid nu-mi stă in fire,
Dar sabia de-mi scot, tu mortii-i vei fi mire.

-Atâta timp cât lumea de Tine nu ascultă,
Atâta timp cât ura din ce in ce-i mai multă,
Atâta timp cât Moartea se tot plimbă hai-hui,
Eu intru doar in omul ce nu-i a nimănui.

-Dar toti sunt doar ai mei, ori poate ai uitat,

-Au fost de mult asa, de mult, e-adevărat.
Acum chiar ei mă cheamă, si vor să m-i se-nchine,
Pe mine mă iubesc si se incred in mine.
Rusine nu imi este, de mult murit-a ea,
Să recunosti Părinte, lumea e toat-a mea.

-Vezi că vorbesti prostii, tu crezi c-am să las Eu?
Să se intâmple asta? Eu, Bunul Dumnezeu?
Of cat gresesti si intr-una tu Mie mi-ai gresit,
De nu ai fi fost tu, omul in veci n-ar fi murit.

-De nu as fi fost eu cel care sa decadă,
Un altul ar fi vrut in locul meu sa sadă,
Tu teamă n-ai că mâine sa mor de-ar trebuii,
Un altul să-mi stea-n locu-mi pe poimâini s-ar găsi.

-Tu chiar nu ai rusine, nu stiu cum indraznesti,
Cu Cel Atotputernic chiar astfel să vorbesti.

Iar Binecuvantarea mai cuvantă din nou:

-Ca mâine te-as inchide in negrul tău cavou,
Să nu mai iesi in veci, in veci să nu te stim,
Regret că te-ai născut, că frati trebe sa fim,
As vrea să nu mai fi, iar Moartea să te ducă,
Si-n fata Tatălui in veci să nu te-aducă.

-Ai vrea, eu stiu c-ai vrea, dar vezi că nu se poate,
Căci Tatăl Cel Milos gânditu-Sa la toate,
Si eu sunt fiul Lui, deci n-are să m-omoare.

-Si tu esti fiul meu, vezi asta tot mă doare.

-Tată, dă-mi mie lumea, de-o grijă dar te scapă,
Căci uite dintr-o mie, o mie fug spre groapă,
Iar dacă cinci mii stau si au Păcatu-n fată,
Apoi cinci mii il cheamă, si-l vor intr-a lor viată.

-Iarăsi nu sti ce spui si iarăsi mă surprinzi,
Că multa indrăzneală ai coarda s-o intinzi,
Tu spui că dintr-o mie toti au să t-i se-nchine,
Si unul, nici chiar unul, n-ar vrea să vin’la mine?

-Exact, ai inteles,ba chiar Te si blesteamă,
De Numele-Ti, de Tine de mult nu mai au teamă.
Se-nchină doar la mine, sufletul lor e-al meu,
Si au uitat de mult de Tine, Dumnezeu.
Mie imi spun părinte, doar mie imi spun tată,
Deci toti să m-i dai mie, să m-i dai toti o dată.

-Prea multă cutezantă, prea multă indrăzneală,
Vorbesti fară de tine si fară de sfială,
Omul e munca mea, precum esti tu la fel,
La tine am gresit mai mult decât la el,
Tu esti tot o greseală, o imperfectiune,
Dar omul prin părti rele mai are si părti bune,
El are ceea ce tie de cand esti iti lipseste,
Desi trăieste un pic,tot timpul el iubeste.

-Se poate că iubeste, o stiu chiar foarte bine,
Iubeste ce-i in lume si nicidecum pe tine,
Pe mine mă iubesc, pe mine mă adoră,
La mine tot se roagă, pe mine mă imploră.

-Pierdut esti pentru mine, degeaba, esti pierdut,
Când te-am creat pe tine, ce-i fi nu am stiut.
Si spui că toti se-nchină numai la chipul tău?
Că au in cap doar ură si-n suflet au doar rău?

-Să-i punem la-ncercare, să-i vezi cum te injură,,

-Asa-i spus si de Iov, tu cu spurcata-ti gură.

-Dar Iov, a fost de mult, nici nu il mai tin minte.

-Să te masori la gură, la limbă si cuvinte,
Eu stiu că tu ai vrea să sezi pe tronul Meu,
Dar n-are să se-ntâmple atât timp cât sunt Eu,
Are să vina ziua când lumea s-a sfârsii,
Si-n acea zi frumoasă nici tu nu vei mai fii.

-Ascultă-mă stăpâne, si-al meu.. si-al nostru Tată,
Vezi pentru-această luptă azi eu imi strâng armată,

-Să-ti strângi căci fără minte pe tine Te-am creat,
Tu vrei să lupti cu mine,când viată eu ti-am dat?
Acum te du’in lume,te las să-ti faci menirea
Te du dar ,chinuieste cum sti tu omenirea.

Apoi plecă Cel Negru si umbra dispăru,
Lumina cea frumoasă la locu-i apăru.

-Incepe iar Sabatul, e ziua-mi de odihnă,
Toti cei de-acolo jos se-nvârt fără de tihnă ,
Poate-a avut dreptate,Umbra ce a plecat,
Sunt prea putini pe lume cu sufletul curat.

...................................................................................................


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!