Motto:
Dragii mei copii de rouă,
Mi-e și mie somn și vouă...


„Oi mai trăi o vreme de se poate
Căci rostul meu, atât cât va mai fi,
S-o sfărâma-n curând de cer, nepoate,
Cum piatra printre prunduri, într-o zi;

Orânduite-s, doar, acele toate
Și nime-o veșnicie n-a trăi,
Căci vine Ãl-de-Sus de le socoate,
Punându-ne-n cântarul din tării...”

Așa îmi agrăi, urnind din cioate,
Cu ceafa sprijinită de tăblii,
Blajinul meu bunic, în timp ce scoate
Mahorca dintre scoarțe argintii;

Apoi, întors pe unul dintre coate,
Cu mâna céaláltă-și răsuci
O țigaretă marca: „pentru gloate”
Și-agale-agale,-ncepe-a pufăi;

Iar fumul desena prin aer roate
Și gândul meu de prunc se-ncolăci
De umbra albă care-a prins să-noate
Spre zarea unei sacre veșnicii...