Vine sfîrșitul totul se mișcă anapoda totul pute
doar femeile gonflabile mai păstrează
înlăuntrul lor aerul intact
hai să dansăm în ploaie ca nebunii, te chem
dar ploaia are plămînii uscați
eu și gîndurile mele pești obosiți suntem
lapte de capră îmi picură
din degetul cu care arăt moartea
de ce ești, Doamne, atît de bun și mă ierți?
de ce-mi dai iarba fiarelor
dacă porțile sunt deschise?
sunt întrebări al căror răspuns e vîntul
se mișcă pietrișul
iese deasupra mea amintirea
ca lemnul din apă
cu gura deschisă parcă ar prinde fluturi
în timp ce tu dansezi
și vrei să te scuturi
de toate. Aceasta e forma visată a realității,
îți spun în timp ce tu te mulțumești
să-ți arzi unica fotografie
dăruind celorlalți cenușa ei
- inconștientă ofrandă. Frica
își întinde oasele de la răsăsărit la apus
aerul e un dansator nevăzut
căruia i s-a adus din eroare o cușcă
tu strigi de pe celălalt mal
mărul te mușcă
eu tac. Tăcerea mea prelungește o linie
pînă cînd va întîlni șarpele
pînă cînd se vor usca apele.