poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3373 .



O mama oarba catre fiul ei lucid
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [hitchlastspider ]

2006-09-22  |     | 



-Fiule, cuvintele au ruginit,
Tavanul nu mă mai ascultă când îi zic: "Ușă deschide-te!"
Omizile mi-au intrat în creier ca un cuțit,
Seva ciupercilor otrăvitoare mi-a intrat în sange.


Gonește soarele de pe cer, e opac.
Castanul s-a uscat de la căldura lui bolnăvicioasă
Mai bine întuneric, fă noaptea sa se lase
Îmi simt inima o haină de șoarecii timpului roasă.


-Nu plânge, nu plânge, nu plânge pentru mine mamă!
Stelele mi-au zgâriat obrazul, sângele s-a risipit
Și de durere plângi tu în locul meu
Te-am auzit urlând și am venit.


-Copilul meu, nu pot să merg, sunt un copac
Apusul se scurge prin frunzele mele ca apa rece,
Mâinile s-au uscat, rădăcini de fier mi-au ieșit din picioare
Și cu soarele din palma lor, fiule, viața mea trece, trece.


-Of mamă! Curcubeele s-au adunat in cascade,
Cețurile s-au ridicat din vâlcele,
Stelele curg în râuri peste crestele munților...
Cum crezi că ar putea să vină zile grele?


Mamă, toamna a venit, miroase a pământ afânat,
Frunze galbene roiesc precum fluturi târzii
Și pe deasupra crinii din grădină nu s-au uscat...
Cum crezi că ar putea să vină zile pustii?


-Fiule, durerea mi-a amputat o ramură,
Amurgul e crud, noaptea se pare că stă să vină,
Aerul e rece, casa s-a micșorat de când am orbit.
Spune-mi, copilul meu, cum e cerul. E lună plină?


-Nu mamă. Cerul e înțesat de stele.
Au poleit orizontul, acum aleargă pe boltă la vale,
Vântul adie ușor, nu s-a sfârșit încă ziua, nu s-a sfârșit.
Răsăritul se va scălda în lumini trandafirii, pale.


-Băiete, o să plec eu întâi, o să pleci și tu.
La capătul lumii vom ajunge, într-o eternă noapte...
Promite-mi că atunci tu vei fi fiind lucid, iar eu nu voi fi oarbă!
O să mă duc, umbrele s-au topit în șoapte.


Bătrânul copac, uscat de viață se ducea
Băiatul, stând pe scară, făcea cu mâna disperat,
Involuntar îi crescuseră ramuri grele, tăcerea nopții îl agita,
Apoi amurgul s-a crăpat, culorile s-au șters,
Noaptea cu umbrele se animaseră și târându-și picioarele prin nisip a plecat.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!