Iubite, mi-e frig și hiene buimace
Îmi umblă prin trup, prevestind despărțiri.
Iar viforul caier întruna își toarce
Din clipe fecunde, din vechi amăgiri.

Sunt roabă tăcerii, cu vremea pereche,
Când zorii se-ngaimă mereu mai aproape.
Tu pune-mi veșmântul, mai alb ca omătul,
Și banii de-argint ca doi lotuși pe pleoape.

Iubite, mi-e frig. Tu hiene buimace
Le-alungă-n pustie acum de mai poți.
Din ieri dăltuiește-mi și sipet, și urnă,
Și toarnă pelinul, să-l beau pentru toți…