prima vorbă ce-ți iese din gură amară și
densă ca un zăcământ de pirită ca o durere
de gât înfășurată într-un păr cianotic
prima vorbă fără ecou fără imagine
albă și elastică într-un salt dement
de la trambulina cu frânghii de hârtie

și
după ea

vine tristețea și sparge gablonzurile vine și scuipă sânge
noi umblăm pe pământ ca două râme îndrăgostite de
culcușul cărbunelui de leagănul câinelui
câtă speranță doamne câtă înălțare către trupul tău subțire
de spadasin cu inima fierbinte
iar noi
ce jucători la pokerul pe bile de sticlă!

dar
lasă-mă să mă strecor încet în mine
șuviță subțire pe cer ca un strigăt de gâște sălbatice
mecanic de abataj cu doi pumni plini de semi/întuneric
dintr-un cap în celălalt al sforii de carne
să ridic în vârful cetății cuceritori cu pumnale în dinți

și
după aceasta

mai multă liniște vă rog vine doamna tristețe
cu rochia-i galbenă mulată pe trup
cu dansul ei elegant de viperă egipteană
bună seara
hai să spargem gablonzurile și să ne scuipăm sângele fluorescent în
scrumieră

eu servul
tu tristețea