Ghicitoarea porților deschise

Buzele tale și-au găsit împlinirea…
În lutul meu împletindu-ți suflul
Ca pe un cal nevinovat de puterea potcoavelor;
M-ai înhămat cu lanțuri de ceară
Din struguri fermentați în valea ce-mi cară
Amarul de lume uitată de acel divin.

Porțile sunt deschise oricărui trecător
Ca doi stejari de vamă ce nu-și strigă mersul
Stau și eu și suflu-mi în fața lumii… stă,
Înecându-ne tot mai tare câinii,
Între sânii înmuiați de varul
Ce spălă singur lumea… în jarul obositor
De greu… de alb.

Tu, iubito îmi înjuri privirea
Și mă fugărești din lumea ta de femei,
Mă vrei înger, eu sunt cum sunt
În haina-mi ce nu mi-a părăsit cadavrul.

Ca timpul ce și-a ghicit în sfârșit ghicitoarea
Mă îmbrac și-mi aleg tălpi
Pentru ruta a doua… a jocului etern.
Îmbătrânind
Nu pentru mine
Alerg spre zarea neuitării
Iubito… cu mii de priviri
Căutându-mi rostul… te chem.